Intotdeauna m-am intrebat ce poate simti o persoana in ultimele ei clipe. Teama sau o imensa curiozitate? Liniste sufleteasca sau o tristete cumplita ca va trebui sa se desparta de cei dragi? Probabil toate la un loc, toate intr-un amalgam de sentimente.
As vrea sa mor in somn. Sa visez mai intai ceva care sa-mi prevesteasca moartea, ceva cu totul special, sa ma trezesc si sa ii anunt pe toti ca voi muri, ca sa-i inspaimant si sa creada ca delirez, apoi sa adorm si sa nu ma mai trezesc. De ce nu ne putem alege singuri momentul mortii (excluzand sinuciderea) ? Daca ar fi fost posibil, mi-as fi dorit ca aceasta clipa sa fie cat mai curand... sa anunt in stanga si-n dreapta ca voi muri si sa rad in hohote cand ei se vor uita piezis la mine. Sa le explic intocmai in ce mod voi muri si cand, cu exactitate, iar ei sa zambeasca fortat la inceput, apoi treptat pe fata lor sa se zugraveasca teama. Nu ma vor crede. Niciunul. Poate vor crede ca pesimismul meu a ajuns la paroxism si ma vor imbarbata, crezand ca asta ma va ajuta sa ies din abisul disperarii unde cred ei ca ma zbat. Nicidecum. Le voi explica foarte calm ca am avut un vis premonitoriu si ca in somn imi voi gasi izbavirea, nu in incurajarile lor. Atunci toti vor schimba priviri intrebatoare si eu voi izbucni in ras, un ras impetuos, sfidator si-i voi privi pe toti in ochi cu lacomie, sa le observ reactia.
Imi doresc nespus sa am aceasta putere, de a rade in fata mortii, de a parasi lumea asta cu un zambet intiparit pe fata, un zambet batjocoritor, ca si cand as spune: " Mi-e indiferent daca traiesc aici sau pe lumea cealalta, nu-mi pasa de voi toti, m-am prefacut ca tin la voi, ca va iubesc, de fapt doar radeam de voi, de duiosia pe care mi-o aratati si de dragostea pe care mi-o purtati. Paream sincera, pura, dar de fapt imi era lehamite de voi toti si in sinea mea va criticam intr-un mod monstruos. Da, am fost ipocrita, si ce daca? Asa am ales sa traiesc si sa mor, razand de voi toti." .
Sublima moarte!
