Nimeni. Nimic. Eu si atat. Lumea mea ascunsa tuturor printr-un egoism feroce sau o lasitate dizgratioasa. De fapt, e teama de a-i lasa pe ceilalti sa-mi cunoasca adevarata fata, cea pe care multi ar detesta-o. Pendulez intre ura si dragoste, intre dispret si admiratie pentru cei din jur, ii gasesc pe rand, originali si fazi, profunzi si simpli. Nu pot avea o singura parere despre un individ, personalitatea oamenilor poate capata diverse nunate in functie de imprejurari. Asa ca, de ce sa ma mai obosesc sa-i inteleg? Fiecare cu propria-i lume. De unde ideea de solidaritate? De ce sa ne bazam unii pe ceilalti? Fiecare cu problemele lui si cu propria putere de a le face fata. Singuratatea te face egoist, poate crea monstri, in aparenta linistiti si inofensivi, dar imprevizibili.
