Despre optimisti

Fericirea este o iluzie? Am putea fi fericiti daca realitatea ni s-ar infatisa exact asa cum este ea si nu ar fi distorsionata de utopii? Nu. Fercirea este o panza de iluzii, tesuta de fiecare dupa propriile puteri, la oamenii optimisti fiind mai deasa… Altora li se pare dureros sa traiasca in mirajul fericirii. Acestia rup cu indarjire panza iluziilor si din dorinta lor de a vedea dincolo de aparente, se trezesc izbindu-se de zidul realitatii.
Ai cunoscut o persoana speciala si imprejurul tau se revarsa bucuria asemenea unei cascade. Simti ca fericirea ta ar putea indulci chiar si cea mai sarata mare, ca ai putea colora lumea in cele mai vii nuante, ii simti pe cei din jur mai aproape de sufletul tau si vrei sa cerni peste inimile lor putin din bucuria ta, sa imprastii zambete contagioase tuturor. Starea de beatitudine se intensifica, atinge apogeul, apoi, treptat, se risipeste ca o boare placuta de primavara. Abia atunci realizezi ca totul a fost o scamatorie ieftina realizata de un prestidigitator nevazut, care pentru o fractiune de secunda ti-a lasat impresia ca magia exista. Oamenii optimisti traiesc intr-o succesiune de astfel de trucuri, poseda sau mai bine spus sunt posedati de dorinta de „a o lua de la capat” , de a gasi fericirea in alta parte, de a alearga neobositi asemenea unor cai de curse, dupa iluzii. Sunt doborati, dar se ridica si alearga mai departe cu acea panza inselatoare pe ochi. Ar fi fost demult striviti de realitatea cruda, daca nu ar fi avut aceasta proptea, iluzia, care sa le proiecteze in subconstient fericirea.

Din senin...

Cand te astepti mai putin se intampla sa ai parte de ceva cu totul special, ceva la care ai visat mereu in subconstient; stiai ca ai nevoie de acest ceva, dar nici nu-ti imaginai ce forma va lua... ti se pare dificil sa exprimi in cuvinte aceasta dorinta. Vroiai sa iesi din monotonie cumva, sa incepi sa simti ca vine primvara si odata cu ea si speranta. Si uite, ca intr-o zi banala, necunoscutul te ia prin surprindere. Primesti un mesaj scurt, dar plin de subintelesuri si timp de 2 secunde, cat iti ia sa-l citesti, inima incepe sa-ti zvacneasca puternic, pupilele ti se dilata si un val de caldura iti inunda trupul. Uimirea face loc altui sentiment, ce se inradacineaza in sufletul tau, si anume, fericirea. Nu te-ai straduit sa te faci placuta, nu ai iesit cu nimic in evidenta, ai pastrat mereu rezerve fata de situatiile si persoanele cu care ai intrat in contact, modul tau natural de a te comporta si exprima nu aveau cum sa te faca sa stralucesti si totusi, necunoscutul misterios ar vrea sa te cunosca, pentru ca intuieste ca ar avea ceva in comun cu tine. Neincrederea te poarta cu pasi timizi spre el, dar cu timpul constati ca norocul ti-a suras si ai dat peste o persoana deosebita. Acea persoana pe care ai cautat-o indelung si ai avut impresia ca nu o vei gasi vreodata. Cu zambetul pe buze iti soptesti ca te-ai inselat amarnic. Ceva iti spune ca esti speciala si cei ca tine merita persoane pe masura.
Daca daruiesti, vei fi rasplatit. Trebuie doar sa ai rabdare, pentru ca darul nepretuit pe care il vei primi, cu cat se lasa mai mult asteptat, cu atat va fi mai deosebit.

Imbratisata de vise

Cateodata ma simt ca o frunza purtata de vant; plutesc intr-o visare sora cu lesinul - pierd notiunea timpului, nu resusesc sa constientizez in intregime ce se intampla in jurul meu, iar oamenii, figurile lor, dispar din campul meu vizual. Ma afund intr-o alta lume care ma inghite cu totul, personajele ei se perinda haotic in vid, vorbesc, susotesc sau tipa. Eu nu iau parte la imtamplari, doar observ comportamentul lor. De multe ori, personajele sunt cunoscutii, prietenii sau rudele mele, alteori zugravesc in minte portretul unor persoane de care doar am auzit si imi imaginez cum ar reactiona in unele situatii. Mi s-a intamplat de multe ori sa vorbesc cu cineva si brusc, in timpul conversatiei, sa-mi mut privirea intr-un punct fix si sa cad intr-un fel de transa care se numeste visare cu ochii deschisi. Am nevoie de momentele astea, sunt dependenta de ele. Desi par neatenta la ce se vorbeste in jurul meu, resusesc sa retin ceea ce mi se spune, absorb cuvintele ce-mi trec pe la ureche si cand ma 'trezesc' din visare resusesc sa continui discutia. Din fericire, clipele astea sunt destul de dese atunci cand ma plictiseste vreo conversatie la care trebuie sa iau parte si realtiv rare si de scurta durata atunci cand sunt nevoita sa ma concentrez si sa fiu atenta.
Da, plutesc cateodata, asemeni unei frunze...