Dulce singuratate

Nimeni. Nimic. Eu si atat. Lumea mea ascunsa tuturor printr-un egoism feroce sau o lasitate dizgratioasa. De fapt, e teama de a-i lasa pe ceilalti sa-mi cunoasca adevarata fata, cea pe care multi ar detesta-o. Pendulez intre ura si dragoste, intre dispret si admiratie pentru cei din jur, ii gasesc pe rand, originali si fazi, profunzi si simpli. Nu pot avea o singura parere despre un individ, personalitatea oamenilor poate capata diverse nunate in functie de imprejurari. Asa ca, de ce sa ma mai obosesc sa-i inteleg? Fiecare cu propria-i lume. De unde ideea de solidaritate? De ce sa ne bazam unii pe ceilalti? Fiecare cu problemele lui si cu propria putere de a le face fata. Singuratatea te face egoist, poate crea monstri, in aparenta linistiti si inofensivi, dar imprevizibili.

Despre optimisti

Fericirea este o iluzie? Am putea fi fericiti daca realitatea ni s-ar infatisa exact asa cum este ea si nu ar fi distorsionata de utopii? Nu. Fercirea este o panza de iluzii, tesuta de fiecare dupa propriile puteri, la oamenii optimisti fiind mai deasa… Altora li se pare dureros sa traiasca in mirajul fericirii. Acestia rup cu indarjire panza iluziilor si din dorinta lor de a vedea dincolo de aparente, se trezesc izbindu-se de zidul realitatii.
Ai cunoscut o persoana speciala si imprejurul tau se revarsa bucuria asemenea unei cascade. Simti ca fericirea ta ar putea indulci chiar si cea mai sarata mare, ca ai putea colora lumea in cele mai vii nuante, ii simti pe cei din jur mai aproape de sufletul tau si vrei sa cerni peste inimile lor putin din bucuria ta, sa imprastii zambete contagioase tuturor. Starea de beatitudine se intensifica, atinge apogeul, apoi, treptat, se risipeste ca o boare placuta de primavara. Abia atunci realizezi ca totul a fost o scamatorie ieftina realizata de un prestidigitator nevazut, care pentru o fractiune de secunda ti-a lasat impresia ca magia exista. Oamenii optimisti traiesc intr-o succesiune de astfel de trucuri, poseda sau mai bine spus sunt posedati de dorinta de „a o lua de la capat” , de a gasi fericirea in alta parte, de a alearga neobositi asemenea unor cai de curse, dupa iluzii. Sunt doborati, dar se ridica si alearga mai departe cu acea panza inselatoare pe ochi. Ar fi fost demult striviti de realitatea cruda, daca nu ar fi avut aceasta proptea, iluzia, care sa le proiecteze in subconstient fericirea.

Din senin...

Cand te astepti mai putin se intampla sa ai parte de ceva cu totul special, ceva la care ai visat mereu in subconstient; stiai ca ai nevoie de acest ceva, dar nici nu-ti imaginai ce forma va lua... ti se pare dificil sa exprimi in cuvinte aceasta dorinta. Vroiai sa iesi din monotonie cumva, sa incepi sa simti ca vine primvara si odata cu ea si speranta. Si uite, ca intr-o zi banala, necunoscutul te ia prin surprindere. Primesti un mesaj scurt, dar plin de subintelesuri si timp de 2 secunde, cat iti ia sa-l citesti, inima incepe sa-ti zvacneasca puternic, pupilele ti se dilata si un val de caldura iti inunda trupul. Uimirea face loc altui sentiment, ce se inradacineaza in sufletul tau, si anume, fericirea. Nu te-ai straduit sa te faci placuta, nu ai iesit cu nimic in evidenta, ai pastrat mereu rezerve fata de situatiile si persoanele cu care ai intrat in contact, modul tau natural de a te comporta si exprima nu aveau cum sa te faca sa stralucesti si totusi, necunoscutul misterios ar vrea sa te cunosca, pentru ca intuieste ca ar avea ceva in comun cu tine. Neincrederea te poarta cu pasi timizi spre el, dar cu timpul constati ca norocul ti-a suras si ai dat peste o persoana deosebita. Acea persoana pe care ai cautat-o indelung si ai avut impresia ca nu o vei gasi vreodata. Cu zambetul pe buze iti soptesti ca te-ai inselat amarnic. Ceva iti spune ca esti speciala si cei ca tine merita persoane pe masura.
Daca daruiesti, vei fi rasplatit. Trebuie doar sa ai rabdare, pentru ca darul nepretuit pe care il vei primi, cu cat se lasa mai mult asteptat, cu atat va fi mai deosebit.

Imbratisata de vise

Cateodata ma simt ca o frunza purtata de vant; plutesc intr-o visare sora cu lesinul - pierd notiunea timpului, nu resusesc sa constientizez in intregime ce se intampla in jurul meu, iar oamenii, figurile lor, dispar din campul meu vizual. Ma afund intr-o alta lume care ma inghite cu totul, personajele ei se perinda haotic in vid, vorbesc, susotesc sau tipa. Eu nu iau parte la imtamplari, doar observ comportamentul lor. De multe ori, personajele sunt cunoscutii, prietenii sau rudele mele, alteori zugravesc in minte portretul unor persoane de care doar am auzit si imi imaginez cum ar reactiona in unele situatii. Mi s-a intamplat de multe ori sa vorbesc cu cineva si brusc, in timpul conversatiei, sa-mi mut privirea intr-un punct fix si sa cad intr-un fel de transa care se numeste visare cu ochii deschisi. Am nevoie de momentele astea, sunt dependenta de ele. Desi par neatenta la ce se vorbeste in jurul meu, resusesc sa retin ceea ce mi se spune, absorb cuvintele ce-mi trec pe la ureche si cand ma 'trezesc' din visare resusesc sa continui discutia. Din fericire, clipele astea sunt destul de dese atunci cand ma plictiseste vreo conversatie la care trebuie sa iau parte si realtiv rare si de scurta durata atunci cand sunt nevoita sa ma concentrez si sa fiu atenta.
Da, plutesc cateodata, asemeni unei frunze...

Sublima moarte!

Intotdeauna m-am intrebat ce poate simti o persoana in ultimele ei clipe. Teama sau o imensa curiozitate? Liniste sufleteasca sau o tristete cumplita ca va trebui sa se desparta de cei dragi? Probabil toate la un loc, toate intr-un amalgam de sentimente.
As vrea sa mor in somn. Sa visez mai intai ceva care sa-mi prevesteasca moartea, ceva cu totul special, sa ma trezesc si sa ii anunt pe toti ca voi muri, ca sa-i inspaimant si sa creada ca delirez, apoi sa adorm si sa nu ma mai trezesc. De ce nu ne putem alege singuri momentul mortii (excluzand sinuciderea) ? Daca ar fi fost posibil, mi-as fi dorit ca aceasta clipa sa fie cat mai curand... sa anunt in stanga si-n dreapta ca voi muri si sa rad in hohote cand ei se vor uita piezis la mine. Sa le explic intocmai in ce mod voi muri si cand, cu exactitate, iar ei sa zambeasca fortat la inceput, apoi treptat pe fata lor sa se zugraveasca teama. Nu ma vor crede. Niciunul. Poate vor crede ca pesimismul meu a ajuns la paroxism si ma vor imbarbata, crezand ca asta ma va ajuta sa ies din abisul disperarii unde cred ei ca ma zbat. Nicidecum. Le voi explica foarte calm ca am avut un vis premonitoriu si ca in somn imi voi gasi izbavirea, nu in incurajarile lor. Atunci toti vor schimba priviri intrebatoare si eu voi izbucni in ras, un ras impetuos, sfidator si-i voi privi pe toti in ochi cu lacomie, sa le observ reactia.
Imi doresc nespus sa am aceasta putere, de a rade in fata mortii, de a parasi lumea asta cu un zambet intiparit pe fata, un zambet batjocoritor, ca si cand as spune: " Mi-e indiferent daca traiesc aici sau pe lumea cealalta, nu-mi pasa de voi toti, m-am prefacut ca tin la voi, ca va iubesc, de fapt doar radeam de voi, de duiosia pe care mi-o aratati si de dragostea pe care mi-o purtati. Paream sincera, pura, dar de fapt imi era lehamite de voi toti si in sinea mea va criticam intr-un mod monstruos. Da, am fost ipocrita, si ce daca? Asa am ales sa traiesc si sa mor, razand de voi toti." .
Sublima moarte!

8 Martie

Ninge. Tocmai m-am uitat pe fereastra si am vazut un stol de pasari. Zboara zapacite, buimacite, nu-si gasesc locul aici. Suflete naive... Credeati ca dupa o lunga si obositoare calatorie veti avea parte de caldura, lumina si iubire? Va trebui sa mai asteptati... Aveti rabdare, va veni si momentul vostru.

Pentru ce sa zambesc astazi? (pentru ca ninge primavara)
Pentru ce sa zambesc?? (pentru ca ninge primavara)
Pentru ce??? (pentru ca ninge primavara)

O privire...

Din noianul de amintiri ce mi se revarsa valvartej prin fata ochilor, am ales doar una, poate cea mai importanta, si anume acea amintire, din acea noapte senina de primavara, din acea clipa cand acea privire fugara, plina de subintelesuri, m-a impresurat, m-a invaluit cu ce avea mai frumos si mai sincer. Aceasta privire avea sa ma urmareasca zile, nopti, luni incheiate. Revenea mereu cu o intensitate crescanda, imi alimenta visele, imi dadea sperante, imi aducea o licarire de bucurie, ma ademenea sa inchid ochii cat mai des pentru a o intalni iar, iar, iar...
De ea se leaga totul, de aceea mi se pare cea mai importanta. De la ea a pornit totul... sau nimic (depinde din ce unghi este vazuta situatia si de catre cine). Au mai fost si alte priviri, alte zambete, alte chipuri, alte figuri, alte nopti instelate ca atunci, alte clipe incarcate de semnificatii ca aceea, dar nu au putut avea acelasi impact asupra simturilor mele.
Acea privire va ramane intiparita in sufletul meu pana cand o boare placuta, dulceaga, o va spulbera, odata cu toate amintirile adunate cu ravna in decursul vietii mele. Abia atunci ma voi descatusa de toata tristetea provocata de acea blestemata privire, din acea blestemata clipa a acelei blestemate nopti de primavara.