miercuri, 10 februarie 2010

Ce insemni pentru mine



Sunt imuna la zambetele contagioase ale oamenilor optimisti, nu pot gusta viata picatura cu picatura, asa cum fac ei. Nu cred in fericire si in speranta... probabil sunt o inadaptata a vietii. Nu, omul este o fiinta adaptabila, maleabila... atunci exista o alta explicatie. NU am cunoscut adevarata fericire, nu am reusit sa-mi exorcisez demonul interior generator de sentimente negative care nu ma lasa sa traiesc. Am gasit raspunsul sau ma mint din nou... nici eu nu mai sunt sigura de ce mi se intampla si e grav. Daca nu ma cunosc inseamna ca nu traiesc. Sau traiesc intr-un vis pe cale sa devina cosmar.
Momentele pe care ei (persoanele optimiste) le considera imbibate de fericire, beatitudine, bucurie, mie mi se par anoste, lipsite de sens, chiar penibile.
Ma identific adeseori cu o salcie. Da, acel copac trist, deloc falnic, mereu cu ramurile la pamant, indurerat de propriul sau blestem.
M-am inchis in mine insami, nu vreau sa ma cunoasca nimeni, pentru ca superficialitatile din jur imi provoaca greata. Vreau sa-mi tin privirea in jos, cat mai jos cu putinta, pentru a nu vedea ce se intampla in jurul meu, precum salcia dintr-un parc pustiu.
Era o vreme cand tanjeam dupa atentie... vroiam sa cunosc firea oamenilor, sa-i inteleg pentru a-i putea ajuta, pentru a le fi de folos, pentru le a oferi ce aveam mai de pret... De ce vroiam sa patrund in sfera lor, de ce ii cautam? Era presiunea exercitata de singuratate sau poate ultima ramasita de generozitate pe care o mai aveam. Acum nu mai vreau nimic de la ei, nu mai vreau sa le inteleg comportamentul trivial si gandirea searbada. De ce? Pentru ca nu mai am nevoie de ei... mi-am intalnit propriul eu, care face cat toata omenirea la un loc.





Da, am avut sansa unica in viata sa-mi intalnesc alter ego-ul. Singura fiinta care ma poate intelege. Este o parte din mine. Similitudinile pot apropia, in unele cazuri, si se poate ajunge chiar la o suprapunere perfecta intre trairile si sentimentele dintre doua persoane. Nu credeam ca poate exista o asemenea legatura intre noi, o conexiune aproape inumana, care depaseste limitele comunicarii verbale si nonverbale si poate ajunge chiar la telepatie. Da, ne-am putea intelege doar printr-un schimb de priviri, as putea spune ce gandesti doar uitandu-ma la tine si as putea simti starea ta de spirit, de parca mi-ai imprumuta-o mie. Cateodata mi-e frica sa nu dispari... nu vreau sa te pierd in valtorile vietii ce vor veni odata cu trecerea timpului. As vrea sa ramanem mereu in stadiul in care ne aflam acum, fara sa intervina vreo schimbare care ar putea periclita prietenia noastra. Urasc shimbarile, pentru ca sunt inselatoare. Cand crezi ca o schimbare ar fi benefica intr-o relatie, inseamna ca ceva nu merge si din acel moment totul se destrama incet, dar sigur.
Tu si eu sau, as putea spune, eu si eu ne vom cladi fericirea, propria noastra fericire, departe de toti, intr-un univers paralel, intr-un spatiu nedefinit cu ajutorul celei mai puternice legaturi care poate exista intre doua persoane (si singura in care cred, de altfel) - prietenia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu